#Camp15 AMD “Toate panzele sus”

15 ani de fericire, dăruire, iubire. 15 ani de campuri, cântece, jocuri. 15 ani de prietenie, credinţă, slujire. 15 ani de noi, de AMD. Începând de la lupişori, și până la voluntari adulţi, cu toții am participat la campul nostru aniversar care a avut loc în perioada 3-9 iulie, în localitatea Sâmbăta de Sus.

Îmbarcaţi în goeletă şi călătorind în fiecare zi către o nouă destinaţie, am reuşit să îl găsim pe Pierre, prietenul căpitanului nostru, Anton Lupan. Cu toate că a fost o săptămână încărcată şi plină de noi provocări, energia şi puterile noastre nu au secat niciodată; cel puţin aşa cred eu. Oare restul echipajului ce are să ne mărturisească despre această aventură?

„Campul 15 ani AMD “Toate panzele sus” a reprezentat o provocare inedită pentru mine. Am făcut parte din echipa voluntarilor care a asigurat hrana întregului camp, adică circa 80 de persoane, din care marea majoritate copii. Este greu să mulţumeşti copiii la masă, mai ales când trebuie să le pregăteşti mâncăruri specifice ţărilor prin care a trecut goeleta “Speranţa” a lui Anton Lupan.

Mi s-a părut un proiect greu de realizat la început, şi aşa a şi fost. Totuși, a reprezentat o reuşită, datorită a două elemente cheie: munca în echipă şi dorinţa de a ne depăşi limitele încercând să ducem până la capăt ceea ce ne-am propus. De altfel am observat, pe tot parcursul campului, că aceste două deprinderi au încercat şi liderii să le insufle copiilor în fiecare activitate desfăşurată. Răsplata şi satisfacţia au venit din buna dispoziţie a copiilor şi din energia lor nemăsurată cu care ne înconjurau întreaga zi.

Într-o lume aşa agitată în care trăim, înconjuraţi de atâta tehnologie care ne face viaţa mai uşoară, este de apreciat iniţiativa cercetaşilor de a aduce lucrurile simple şi naturale în universul copiilor noştri, de a-i învăţa să se bucure de ceea ce au la îndemână şi de a trăi sentimentul apartenenţei la o comunitate cu care să împărtăşească aceste lucruri.”

Eugen – Voluntar adult, bucătărie

GĂSIȚI TOATE MESAJELE ECHIPAJULUI AICI

Leave a Reply

Close