Cum să supraviețuim? – Ieșirea exploratorilor de la Comana

Participanți: Liderii: Leo(nomadul), Adi (calfa) Patrula Apa: Luca, Andreea, Tincuța, Bianca, Octavian Patrula Trandafirul Mariei: Alex, Gabi, Bianca, Robert, Elena, Georgi Ne-am întâlnit sâmbătă dimineață în fața centrului local AMD și am plecat spre destinația mult așteptată. Am ajuns foarte repede la locul stabilit (Pădurea Comana) și am fost întâmpinați de două personaje foarte importante …

Dupa un camp urmeaza… un alt camp

21-28 august 2016 După 3 zile petrecute la Campul jubiliar, organizat cu ocazia sărbătoririi a 25 de ani de cercetășie cu specific catolic în România, din Adjudeni, cinci exploratori ai centrului nostru și alți 16 exploratori francezi s-au avântat în următoarea aventură a verii lor, campul din Ceahlău. Campul a început cu un hike de …

O călătorie neaşteptată

Ora 5:30 dimineaţa, Gara de Nord. Toți exploratorii ne-am adunat entuziasmați și pregătiți de o nouă aventură. Dar…ceva era în neregulă. Se făcuse deja ora 6 și nu a apărut niciunul dintre lideri, așa că ne-am gândit să-i sunăm. Ce credeți? Nu au răspuns. Între timp, am reușit să primim o scrisoare în care eram …