DAC2014

Deschiderea Anului Cercetășesc – București 2014

E oficial! Noul an cercetășesc a început!

Sâmbătă, pe data de 18 octombrie, cercetașii din București s-au adunat cu mic cu mare: lupișori, temerari, exploratori, seniori și lideri, pentru a deschide împreună noul an scout și pentru a sărbători într-un maraton al principiilor cercetășești acest moment unic din viața organizației: 25 de ani de la reînființare.

DAC

Cercetașii au transforamt Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” în Muzeul Păcii.

Ulițele s-au deschis la ora 10, toate ducând către vatra satului, „scena”, unde președintele organizație, Bianca Neșiu-Bedreag și coordonatorul evenimentului, Adrian Popescu, au deschis sărbătoarea.

1-IMG_7202

După acest moment cercetașii au fost împărțiți pe mai multe grupe pentru a lua parte la activitățile pregătite. Fiecare, a avut ocazia să cunoască cercetași din alte centre și să lucreze în echipă.

2-IMG_7245

Cele 4 ogrăzi prin care au trecut (patriotism, altruism, credință și echilibru), au format ,,un sat” al păcii.

Ograda Patriotismului: „Iubeşte pacea ţării tale”
Ograda Altruismului: „Devotat faţă de aproape”
Ograda Credinţei: „Pacea interioară, sursă a păcii exterioare”
Ograda Echilibrului: „Responsabil faţă de resurse – etic, ecologic, echitabil”

Astfel, cercetașii au învățat despre dragostea de țară, au învățat să dăruiască, să împrăștie gânduri bune, să fie credincioși și echilibrați.

3-IMG_7331

În cadrul ceremoniei de închidere, după prezentarea strigătelor de centru, cercetașii au proclamat „Tratatul de Pace de la Muzeul Satului”.

Anul cercetășesc 2014-2015 a marcat pentru Organizația Națională „Cercetașii României” un sfert de secol de activitate educațională neîntreruptă.

4-IMG_7384

Au prezenți cercetași din următoarele centre locale: Alb, AMD București, Baden-Powell, Bucureștii Noi 1, Cabana Scout, CUB, Dimăncescu, Panaitescu, Roșu, Sfântul Nicolae, Steaua Polară.

Gata oricând!
Theodora Bratu

Leave a Reply