Gânduri de pe câmpul de luptă – Comana 2016

 

1

“Primul meu camp dar și al multor alți temerari. A fost o super experienţă în care am învăţat foarte multe lucruri noi, de la viaţa în camp până la istoria Manastirii Comana. Acest camp a avut un impact foarte mare asupra mea, aprofundând prietenii şi lucrând aproape mereu în echipă. Mi-a făcut foarte mare placere să îmi ajut tovarăşii dar şi să învăţ lucruri de la ei. Nu a contat cine era nou, cine era vechi, deoarece de la oricine poţi învăţa ceva nou.”

 2

 “După o zi de muncă, liderii s-au gândit să ne delectăm cu un joc. Era şi timpul, toţi fiind obosiţi şi mohorâţi după o partidă de tăiat lemne. Jocul se numea FLIPER iar scopul era să trecem mingea printre picioarele celorlalţi jucători. Să nu uităm de SCOUTBALL, jocul preferat al majorităţii temerarilor, scopul său fiind de a înscrie puncte punând mingea pe linia porţii adversarilor. După aceste jocuri şi o cină delicioasă (mulţumim bucătarilor) am încheiat seara cu un foc de tabără acompaniat de căteva cântece.”

 3

 “Poza asta înseamnă mult pentru mine, personajele care apar în ea fiind nişte persoane minunate, pe care mă bucur că le-am cunoscut. La poza asta aş vrea să mă uit peste mult timp şi să îmi amintesc câte am făcut împreună şi mai ales cu cine am făcut.”

 Rareș Păuna – Temerar

 


Confruntarea liderilor pe buştean 

Picture1

Aceasta a fost una dintre nopţile mele preferate, în special pentru că ne-am jucat jocul pe buştean. În aceasta poză, liderii noștri se întrec în puteri.


La mânăstirea din Comana 

Picture2

Aceasta a fost o zi în care am vizitat Moara de hârtie şi mânăstirea Comana. A fost o zi lungă, dar niciodată prea grea pentru noi.


Micul paradis

Picture3

La doar 30 de kilometri de Bucureşti, natura a creat un mic colţ de rai al păsărilor şi al plantelor. Aici, o data ajunşi, aventura abia începe.


Faimoasele cântăreţe

Picture4

Cântărețele noastre celebre încercând să ne facă de fiecare dată programul de seară mai frumos și mai interesant.


“Jocul cu băţul”

Picture5

„Jocul cu bățul” sau jocul „cu briceagul”, este jocul preferat al oricarui temerar. Este un joc foarte distractiv pe care noi îl iubim.


Iulia Militaru – Temerar

Mai multe fotografii puteţi găsi pe pagina noastra de Facebook.

Leave a Reply