Povestea mea de camp

Anul acesta am participat la campul de vară al exploratorilor, camp ce a avut loc în Cheia, judeţul Vâlcea. Cu câteva zile înainte de plecare nu m-am simțit prea bine, poate și din cauza unei recente pierderi în familie, dar până la urmă am acceptat să vin. Am ajuns în gară cu un sentiment de tristețe în suflet pentru că simțeam că nu ar fi trebuit să plec, având în vedere recenta problemă. Acest sentiment s-a accentuat atunci când am văzut că suntem foarte puțini, nici jumătate din exploratori, dar am trecut peste și am încercat să mă bucur de camp. La început când stăteam toți 5, nu mă simțeam chiar atât de confortabil, întrucât noi nu eram un grup închegat, ci mai degrabă 5 persoane diferite cu un punct comun, cercetășia.

Trecând peste toate astea, ne-am urcat în tren și am încercat să ne omorâm timpul cum am putut, întrucât aveam un drum lung în față. Acela a fost momentul în care am început să ne deschidem, să glumim și să ne cunoaștem mai bine, într-o altă ipostază decât cea de la întâlnirile cercetăşeşti. Atunci mi-am dat seama că poate acest camp nu o să fie chiar atât de rău pe cât credeam.
După un drum cu trenul de 6 ore, a urmat un traseu mult mai obositor de 20 km, pe parcursul căruia am râs, am glumit, am aflat mai multe unul despre celelalt și datorită acestor lucruri traseul s-a terminat parcă mai repede. Au urmat instalarea corturilor(care ne-a luat destul de mult), festivitatea de deschidere, activități pe patrule şi multe altele. După o zi lungă a venit și odihna bine meritată.

A două zi a fost o zi plină având în vedere că am început activitățile de alpinism. Mai întâi am fost la coborârea în rapel, o activitate care chiar mi-a plăcut. Prima data mi-a fost un pic teamă sus când a trebuit să mă las pe spate în gol și să cobor, dar mi-am depășit teama și am coborât fără probleme. După mai multe coborâri ne-am mutat la cățărare, o activitatea mult mai grea și solicitantă, care mie personal nu prea mi-a plăcut. Traseul era unul destul de dificil pentru începători dar am reușit să îl parcurg fără prea multe probleme. După ce am terminat și cu cățărarea, am făcut un traseu scurt pe chei, foarte frumos de altfel, și ne-am întors la cabană. Seara, la program, inevitabil ne-am distrat foarte tare și atunci am simțit că ne-am închegat ca și grup.

A treia zi a fost una destul de lejeră, dar doar pentru că seara avea să fie una destul de specială și importantă întrucât a fost mometul trecerii Lucreziei la seniori. Toată ziua am muncit la un carnețel cu gânduri frumoase pentru ea, dar știm că toată muncă nu a fost în zadar căci ea a fost foarte emoționată și fericită la primirea acestuia. Acea seară a fost cea mai frumoasă dintre toate întrucât am putut să ne deschidem și să vorbim din suflet unul altuia.

Cea de-a patra a zi a fost și ultima. Ne-am trezit destul de devreme să strângem corturile și să ne facem bagajele pentru a pleca. Cu tristețe ne-am luat la revedere de la toată lumea și am plecat cu promisiunea că o să mai venim la școala de alpinism deoarece este o experiență care merită repetată. Traseul a fost destul de greu întrucât am avut de urcat un deal foarte mare, dar în vârf am avut o surpriză, şi anume o mașină care a venit să ne ducă până în Râmnicu Vâlcea, scutindu-ne de multe ore de mers. Acolo ne-am oprit într-un parc, unde am avut ocazia să ne spunem părerile despre camp. Am fost impresionat de activitățile pe care le-am făcut și mai ales de atmosfera și grupul care s-a format.

Deşi nu am fost aşa de încântat la început de participarea în camp, datorită grupului am trecut peste toate problemele mele şi am rămas cu o groază de amintiri frumoase, alături de nişte oameni minunaţi. 

 

Aceasta a fost povestea campului prin ochii mei!

Răzvan Constantinescu, explorator

 

 

Leave a Reply